Răvaș către elevii mei ( foști, actuali și viitori), dar mai ales către părinții lor și către orice adult care interacționează cu cei foarte tineri
Dragilor, ori de câte ori vă vine să spuneți cuiva, sau auziți pe cineva dând vreunui tânăr - în creștere încă, ponturi (și poante) de genul:
◊ „Lasă, că mergi tu la școală, și-apăi vezi tu acolo!”
◊ „Îs prea multe prostii pe care trebuie să le învețe copiii la școală!”
◊ „La ce e necesară atâta teorie? Practica, aia contează!!!”
◊ „Eu nu am învățat atâta matematică/gramatică/fizică etc. și pentru aia, uite... m-am descurcat!”
◊ „La ce-i va folosi peste 10 ani să știe ce-i aia o ecuație/un atribut substantival genitival/ formula acidului clorhidric etc.? Aiurea….”
◊ „Ce texte literare, frate?... școala vieții contează! Eu am trăit mai mult decât scriu ăia morții, în cărțile lor!”
◊ „Da’ la ce ajută să citesc despre lumea de acum ’nșpe mii de ani? Noi trăim alte vremuri! Ce mă interesează pe mine cum trăiau ăia?”
◊ „Lasă că într-a opta/a doișpea îl trimit la ore și își ia examenele!”
.... tare v-aș ruga să încercați să vă opriți o clipă și să conștientizați, cât mai deplin cu putință, că:
Programele sunt încărcate, mai ales în România, manualele sunt adesea pline de greșeli, e adevărat, dar:
ꙮ Nimeni dintre noi nu se poate apuca de gătit o prăjitură, de reparat un dispozitiv, de făcut o injecție, de realizat o piesă, de croit o haină, de orice altceva, până nu pricepe principiile de bază ale activității respective – adică teoria! Copilul are nevoie să descopere, exersând, că nu ajută să te apuci de ceva practic, până nu te-ai informat minimal, teoretic, despre subiect!!
ꙮ Dacă știi principiile de bază, poți ușor merge mai departe, devenind astfel tot mai competitiv, mai original! Creativitatea se exersează și ea, nu e apanajul geniilor doar... toți putem fi creativi, dacă știm principiile elementare ale domeniului respectiv și dacă există pasiune pentru el! Atfel însă – nu! Altfel, ni se va părea fie că suntem prea proști ca să putem găsi singuri o rezolvare, fie că rătăcim ca-ntr-un hățiș labirintic, de unde e prea greu de ieșit, așa că șansele de abandonare a demersului de a căuta o soluție, vor crește mereu. Soluția viabilă pentru viitorul copiilor noștri nu e să renunțe și să abandoneze labirintul, ocolindu-l, ci să găsească o cale funcțională de ieșire de acolo. Doar așa, căutând ieșiri din labirinturi, vor prinde curaj, fiecare simțind pe propria-i piele, în timp, că există cel puțin o ieșire din orice labirint le va mai scoate viața în cale, vreodată! Orice labirint prin care ai trecut, are costul, dar și trofeul lui.
De-asta, mereu, va fi necesară o asimilare - măcar minimală, de teorie... ca să practici apoi eficient, și creativ, ceea ce ai învățat.
ꙮ Rostul disciplinelor pe care le studiază în școală nu este doar să îi pregătească direct pentru viață, să le transmită cunoștințe, să le formeze deprinderi pe care să le folosească exact așa peste 10-20-50 de ani. Lumea chiar a intrat într-un iureș al vitezei tehnologice care, realmente, demonetizează și devalorizează rapid cunoștințe, priceperi, și chiar abilități, uneori. Și-apoi, să fim onești: chiar nu știm exact pentru ce fel de realitate a vieții pregătim generațiile de acum înainte. Însă... indiferent cum va arăta viața peste 10-20-100-x ani, omul tot numai pe sine va putea să se bazeze... tot el, cu propria sa minte va trebui să găsească soluții. Rostul studierii gramaticii, al matematicii, fizicii, chimiei etc. este, de fapt, în primul rând, să le antreneze copiilor gândirea logică, uneori pe cea speculativă, să-i stimuleze să memoreze câteva repere fixe – nu multe, e drept, dar cu care apoi să jongleze... să realizeze conexiuni, să gândească în pași, algoritmizat, să creeze soluții noi, pentru realități noi; să găsească erori în raționamentele făcute, să le remedieze și să meargă mai departe! Nu îl va întreba nimeni pe copil ce e un atribut substantival genitival peste 10 ani de la absolvire, e adevărat, dar.... până a ajuns la soluția asta de „atribut substantival genitival”, creierul lui a făcut deja o grămadă de „operații”:
Dacă am adresat întrebarea unui substantiv care este regent => deduc faptul că funcția cuvântului vizat e de atribut;
Dacă respectivul cuvânt e un substantiv => vorbesc despre un atribut substantival;
Întrebarea a fost “a cui.....?” => e un atribut substantival genitival!
Totodată, întregul demers a întărit fixarea, memorarea logică, nu mecanică, prin reamintire și refolosire de cunoștințe și de deprinderi anterioare.
Bonus: copilul se alege și cu înțelegerea și folosirea conștientă a limbii materne – (dacă e ora de gramatică), a modului în care lumea în care trăiește este alcătuită, după ce legi funcționează, cum să le folosească, ce să evite etc. (dacă vorbim de alte discipline). De făcut calcule... nu mai vorbim, toți le facem, aproape zilnic.
Și-atunci ce e rău în asta? Evident că va uita ceea ce nu îi va fi frecvent util în viață ulterior
(– minunatele noastre creiere au funcția reglatoare de “auto-delete”, deci nu ne prea întreabă dacă vrem sau nu să șteargă ceva), însă deprinderea de a gândi logic, de a înțelege când a rătăcit drumul într-un raționament, că abandonul nu e singura variantă, ci are alternativa – exersată în școală deja, să se oprească și să se repoziționeze, să căute informații atunci când întâlnește un obstacol, să fie încrezător că poate găsi soluția cu mintea sa – astea toate sunt câștiguri neprețuite. Nu ce „învață” la școală să facă e câștigul copilului, ci procesul migălos, îndelungat prin care învață cum să facă ceva, înaintând cu pași mărunți, tatonând, greșind, corectând, reluând, dându-și timp să priceapă în ritm propriu și să crească! (de inutilitatea copy/paste-ului practicat de foarte mulți din diverse surse… tot după modelul adulților din jurul lor, nici nu e necesar să mai vorbim!)
ꙮ Astfel, e simplu de înțeles atunci, de ce mersul la “ore” în clasele terminale în speranța vreunui “temeinic învățat intensiv ” e doar o utopie mult prea răspândită, din păcate, la noi. Nu ai cum să recuperezi într-un an, ce ar fi trebuit să construiești în patru ani de zile... nici chiar dacă ai fi Făt-Frumos! Ar putea avea efect remedial - în cel mai fericit caz, dar nu performant.
Gândiți-vă fiecare la domeniul la care vă pricepeți mai bine... cât timp v-a luat să ajungeți la priceperea asta, de acum? Puteți spune că nu mai aveți nimic de învățat? Atunci? La ce bun să îi încurajăm pe cei foarte tineri în credința că vor putea construi într-un an ce trebuia construit în patru?!
Prin urmare, dragi prieteni, ori de câte ori vă vine să verbalizați asemenea gânduri în fața unui tânăr – copil sau adolescent, amintindu-vă de neplăcerile, suferințele sau chiar chinurile propriei vieți de elev/student, abțineți-vă! Ori de câte ori auziți pe altcineva făcând asta, încercați să diminuați efectele nocive în mințile copiilor din jurul vostru! Lăsați-le și lor, celor foarte tineri care acum cresc, șansa de a parcurge procesul propriei creșteri, cu bune și cu rele, sprijiniți-i emoțional, atunci când le e foarte greu, ajutați-i să transforme neplăcerile experiențelor școlare în oportunități de învățare pe termen lung, dar nu le mai tăiați din start orice șansă, sugerându-le că școala e doar loc de pierdut vremea, burdușit de “chestii” inutile, mediu anacronic, învechit sau spațiu al schingiurii intelectuale. Lipsa lor de experiență îi va face să creadă din start că aveți dreptate, construindu-și, pe cale de consecință, în mințile lor, niște bariere, niște limitări dăunătoare ce vor acționa ca niște viermi ce rod copacul – sănătos, de altfel, din interior. Oricât s-ar strădui dascălii să se adapteze realităților prezentului, să flexibilizeze relațiile, să însenineze atmosfera, să deschidă posibile drumuri potrivite pentru elevii lor, se vor lovi mereu de zidul dur pe care tinerii l-au ridicat în mințile lor, cu ajutorul acestor semințe plantate prin asemenea remarci toxice, pe care le tot aud de la adulții din jur, de timpuriu. Nu școala cu disfuncționalitățile ei – care există, e drept, îi va bloca cel mai tare pe învățăcei în superioritatea și autosuficiența ignoranței desăvârșite, în starea de plictiseală permanentă, de blazare și de neimplicare, ci tocmai aceste fantome ale trecutului personal al adulților din jurul lor, care dau verdicte bazându-se pe ce-au trăit ei în școală, ignorând cu desăvârșire prezentul și adevărul prezentului lor.
Iar voi, cei care acum sunteți elevi și studenți, încercați să vă amintiți cam ce vârstă aveați când ați auzit prima dată astfel de verdicte în jurul vostru… de la cine? cât de des? vă aparțin sau v-au fost inoculate și le-ați adoptat din mers?
Degeaba le vom reproșa ulterior că au devenit adulți ignoranți, delăsători, dezinteresați, blazați, lipsiți de pasiuni și de respect. Nu s-au născut așa... au devenit așa! Și astfel de opinii/generalizări exprimate cu glas tare în fața lor, chiar dacă nu sunt cauza directă a fenomenului, au atârnat greu în balanța toxicității de care au fost înconjurați de mici și care le-a otrăvit mințile lent, dar sigur, riscând să transmită, la rândul lor, aceleași semințe, altor tineri, și altora, și altora…
Încă mai putem repara ceva. Trebuie doar să vrem asta.
Cu speranțe,
Profa
„Viața-i o călătorie, nu o destinație!”
