Terenul nostru de joacă – paradoxuri contemporane

Prin natura profesiei, trăiesc, de trei decenii, la intersecţia dintre două lumi: lumea adulţilor şi lumea copiilor (micii adulţi în devenire ;) ). Lumi care interacţionează, care se influenţează reciproc şi care – sunt tot mai încredinţată de asta - par să funcţioneze după principiul vaselor invers comunicante. (Sic!)

Strict empiric vorbind, constat că „ai noştri tineri” – mă refer mai ales la cei cuprinşi în intervalele de vârstă 9-19 ani, au trecut – treptat, dar sigur, printr-un fel de mutaţie a psihicului: sunt tot mai prematur sfătoşi şi pricepuţi în subtilităţi de adult. Îi lasă indiferenţi şcoala şi ce le poate ea oferi în peisajul autohton, dar se arată extrem de pricepuţi în topicuri considerate în trecut „de adulţi”:  nivel de inteligenţă emoţională peste nivelul părinţilor lor, devreme-specialişti în supravieţuirea „în încrengătură” – divorţuri, convieţuire alături de un părinte „vitreg” (schimbat de multe ori, chiar periodic), gestionare de relaţii cu fraţi vitregi din multiple căsătorii sau concubinaje, oferire intuitivă de suport psihologic adulţilor din preajma lor etc. Sunt extrem de empatici şi de suportivi DACĂ ŞI NUMAI DACĂ ajung să aibă încredere în tine. Dar până acolo... calea e lungă şi sinuoasă -  furcile lor caudine sunt mult mai ascuţite şi mai imprevizibil poziţionate, decât ale generaţiilor cu care am pornit la drum acum  trei decenii, în cariera didactică.

Când mă uit însă în lumea adulţilor... a celor care au terminat şcoli – mai mult sau mai puţin înalte, a celor care lucrează... merg la muncă (sau muncesc remote), a celor care au, la rândul lor, copii... constat, în primul rând, că a devenit foarte dificil de ilustrat prin activităţi specifice însuşi statutul de „adult”. Pentru că nu ştiu ce aş putea zice că fac adulţii secolului XXI şi nu fac tinerii de 9 -19 ani, uneori chiar mai abitir decât adulţii! Tutun, băutură, stupefiante... sunt deja de foarte timpuriu „fumate”. Lumea adulţilor le-a pus în faţă alte provocări – discriminare, rasism, cinism existenţial, manipulare, plurivalenţe identitare, retragerea în spaţiul virtual şi al fermelor de boţi şi muuulte, multe altele. De muncit – fie muncesc de foarte tineri şi se pricep la te miri ce mai bine decât mulţi adulţi din jurul lor, fie adulţii procrastinează mai abitir decât adolescenţii. În mare parte, preocuparea fundamentală a adulţilor a ajuns să fie crearea de tehnică – înţeleasă, actualmente, preponderent ca mijloc de distracţie (şi de distragere) pentru tineri şi adulţi, în egală măsură.

În fine! Când te uiţi, zic, în lumea adulţilor din peisajul autohton, „să sparie gându” – vorba cronicarului, când constaţi că nepermis de multe trupuri adulte cară în ele copii imaturi care se zbat să supravieţuiască sau să acceadă la poziţii râvnite nu desăvârşindu-şi consistent formarea în vreo profesie, ci cu arme de infant: pe repede înainte în primul rând, prin minciună grobiană pacticată pe post de sport naţional, manipulare grosolană, linguşeala penibilă ridicată la rang de normă, colportări, invective, ameninţări, slăvirea formei în detrimentul conţinutului, bullying, tantrumuri, exploatarea celor săraci cu duhul... jucării, frate, pe alese! Cât mai multe jucării îşi adună în preajma lor şi le expun vizibil fiindcă, nu-i aşa, altfel ce farmec ar mai avea ele?!

Lumea noastră în spaţiul public pare să fi devenit un imens teren de joacă, unde copiii, adolescenţii şi cei foarte tineri se prefac a se juca, dar gestionează adevărate drame cauzate de neputinţa adulţilor de a se ridica la nivelul responsabilităţii vârstei lor. Deoarece, prea mulţi adulţi cu putere decizională în lumea prezentului mai mult “se joacă”: mimează, se prefac a ocroti - la nivel declarativ doar, a modela, a guverna şi a avea grijă de sănătatea mentală, emoţională şi fizică a tinerei generaţii – în fapt, par să fie mai preocupaţi să acopere – cumva, oricum, golul din ei-înşişi, să-şi ofere lor, mai ales, jucării care să le hrănească ego-urile mititele, uitând cu desăvârşire că singurul sens posibil al existenţei fiecărei generaţii e să ofere suport de orice natură, protecţie şi ocrotire unei noi generaţii.

Cu cât ne sunt mai infantili adulţii, cu atât ne devin mai schingiuiţi copiii, mai prematur responsabilizaţi de o societate deraiată. (Principiul vaselor invers comunicante)

Şi pentru că natura mereu găseşte o cale de rebalansare, aşteptăm cu nespus interes şi cu o firavă speranţă să vedem încotro se va îndrepta lumea noastră actuală şi ce mutaţie îi va modela viitorul.